Friday, August 3, 2012

Übersetzung des Weihnachtsgeschenks

Este Vineri seara, și este aproape de miezul nopții. Stau tucește pe parchet, rezemat cu spatele de perete, cu o pernă sub mine și o lampă de interior aprisă deasupra capului. N-ai crede, dar nu am alte becuri în apartament; nici eu n-am crezut la început.

Lângă mine, în stânga, pe jos, se află o carte.

Ascult muzică și scriu acest post. Prima oară când am auzit de z0n3, eram la o expoziție de fotografie în perioada liceului. Nu am mai vorbit de atunci cu fata care a ales coloana sonoră a expoziției, deși suntem prieteni pe Facebook. Dacă nu mă înșeală memoria, ea era fie autoarea a o parte din fotografii, fie cea mai bună prietenă a artistei. În orice caz, o fată extrem de citită, inteligentă și dezinhibată, lucru pe care l-am recunoscut imediat în stilul de a vorbi și de a raționa.

Într-o vreme mergeam împreună la meditații la Engleză, și mereu o ascultam fascinat cum povestește despre psihologie și literatură, înconjurați fiind de inconfundabilul fum de țigară și una dintre cele mai interesante colecții de cărți pe care am avut ocazia să îmi cadă ochii (biblioteca profesoarei noastre, Mrs. P, care ne primea cu brațele deschise la o cafea, fără să ne ia bani, ori de câte ori vroiam să filozofăm cu ea în Engleză în timpul liber).


Dar deviez.

Din când în când, arunc mulțumit câte o privire spre carte și zâmbesc. Încă o țin învelită într-aceeași pagină de ziar în care am acoperit-o în ziua în care am cumpărat-o. În doi ani, ziarul s-a îngălbenit și s-a făcut lucios. Cartea era îngălbenită încă de când am luat-o.

Nu vorbim aici despre orice carte, ci de una pe care am luat-o cu mine peste tot pe unde am fost în ultimii doi ani: la cămin, acasă la părinți, în California, iar la cămin, iar acasă la părinți, iar la cămin... evident, am luat-o cu mine și la New York. Este singura carte pe care am citit-o de mai multe ori în viața mea - și am citit. Două sute patruzeci și unu de pagini care acum doi ani mi-au schimbat ireversibil viața în mai bine.

Este o carte despre care mai mult ca sigur n-ai auzit, și al cărei nume de autor nu ți-ar spune absolut nimic. Și totuși, este cartea mea de suflet, iar acum douăzeci de minute am terminat-o în sfârșit de tradus în limba Română.

Cum am ajuns să fac asta? Dă-mi voie să încep cu începutul...

* * *

Anul trei. Sala EG105, laboratorul de Programarea Calculatoarelor. Andrada în rolul de asistent. Eu, în vizită la ora ei ca să trecem în revistă detaliile organizatorice ale unei teme de casă înainte să o publicăm. Studenții se uită circumspect la mine: mă stiu de pe forum, și unora le-am dat note mici când le-am corectat temele.

Sunt căzut într-o depresie de proporții, așa că nici nu îi observ. Mă așez la un calculator liber și îmi deschid mailul. Observ unul necitit. Bloomberg mă cheamă la interviu la Londra. Zâmbesc, și o aștept pe Andrada să termine de explicat la tablă. "Andrada... vii puțin, te rog?"

Am făcut rost de cazare în ultimul moment, am împrumutat costumul și pantofii vărului meu (eu n-aveam, cel puțin nu în București), niște lire (ai ghicit: n-aveam), și mi-am luat la mine o carte cu probleme de interviu. Naiba știe, o citesc în avion. Mai bine decât nimic. Înafară de a vorbi cu Berti despre experiența lui la interviu la Bloomberg, nu mă pregătisem deloc.

Cum am ajuns în Londra, mi-am lăsat geamantanul în căminul studențesc unde găsisem cea mai ieftină cazare posibilă și am plecat să vizitez. A doua zi am petrecut-o prin muzee și galerii. Și biserici. Și piețe. A treia zi, după un mic dejun pe care l-am lungit cât s-a putut, m-am îmbrăcat "a la business" și am plecat la interviul vieții. Avea să fie Ajunul Crăciunului peste două zile și oricum mă bazam că o să primesc ofertă din altă parte, așa că n-aveam foarte mult chef de interviu, dar aparent a mers foarte bine și au fost impresionați (m-au sunat după câteva zile, de Crăciun, să îmi facă o ofertă).

În timp ce eu dădeam interviu, a început să ningă foarte tare și s-au închis toate aeroporturile. Nu îmi păsa că risc să petrec Crăciunul în Londra, am profitat de ocazie să mă plimb pe sub beculețele de pe Regent Street și prin Green Park. Totul era acoperit de zăpadă și arăta ca în basme. Se auzeau colinde de peste tot. Oamenii erau fericiți. Nu știu să descriu sentimentul... parcă timpul se oprise în loc și mă întorsesem în copilărie. (Pentru cei care nu știu, noțiunea de Crăciun stă la baza spiritualității mele.)

A doua zi de dimineață mi-am dat seama că se îngroașă gluma. Mi-au amânat zborul. Deși nu eram chiar foarte deranjat de ideea de a rămâne blocat, nu prea mai aveam bani. Începeam să regret că am cheltuit cu o zi înainte pe cafea și dulciuri de care m-aș fi putut probabil lipsi. Am decis să ies la plimbare prin nămeți (care ajunseseră la un metru și ceva), cu mâinile în buzunarele paltonului ca să țină de cald celor 12 lire și ceva care îmi mai rămăseseră.

Mi-am îndreptat pașii spre Covent Garden, unde trăsesem cu urechea de la o bătrânică din metrou că s-ar afla un târg de Crăciun. M-am plimbat printre căsuțele de lemn care vindeau vin fiert și budincă tradițională, și m-am oprit fără să vreau în fața unui moș care vindea cărți vechi pe o folie de plastic întinsă peste zăpadă.

După ce m-am uitat oarecum pierdut la cotoare, am ridicat o carte de pe jos și l-am întrbat cât face. Nu cred că voi uita vreodată schimbul de replici:
   - "That's worth one pound."
Deși mi-o vindea aproape pe degeaba, chiar și o liră din doisprezece m-ar cam fi usturat. Am dat ușor din cap și am pus-o la loc.
   - "Looking for something in particular?", m-a întrebat el.
Am dat din umeri, am zâmbit și am încercat să îi tai elanul făcând pe deșteptul.
   - "Even if I did, would you have it?"
A ridicat o carte de pe jos și mi-a întins-o:
   - "Here, you can have this for 10 pence. It's a steal, but it's Christmas. Take it."
Eram pregătit să mă întorc cu spatele și să îmi continui plimbarea, dar când am văzut titlul am devenit foarte curios, așa că i-am plătit moșului și am luat-o. S-a oferit să îmi dea o pagină de ziar să o învelesc ca să nu ningă pe ea, și i-am urmat sfatul.

* * *

Când am ajuns în cele din urmă în aeroport, am descoperit că zborul meu fusese amânat cu încă cinci ore. Erau atât de mulți oameni "eșuați" în terminal din pricina viscolului încât nu mai era chip să găsești loc nici măcar pe jos, dar apoi pe scaune. Erau reporteri care filmau pentru știri, companiile aeriene împărțeau pături pasagerior furioși ori resemnați, copii mici plângeau de oboseală... plutea în aer isteria unei tabere de refugiați.

Mi-am găsit foarte greu un loc unde să mă așez pe jos, iar după ce mi s-a terminat bateria de la MP3-player câteva ore mai târziu, m-am plictisit și mi-am adus aminte de carte. Am scos-o din rucsac, am întors-o pe toate părțile, am citit comentariile de pe spate, iar în cele din urmă, intrigat, am deschis-o:

"Chapter 1. I was eighteen years old when ..."

Jur că nu îmi aduc aminte când au trecut următoarele două ore. Nu îmi aduc aminte cum m-am urcat în avion și dacă am mâncat sau nu. Am ajuns în Otopeni pe la 3 dimineața, am trecut prin vamă, mi-am luat bagajul și apoi m-am pus pe o bancă ca să termin cartea. M-a prins răsăritul când am întors și ultima pagină, apoi am rămas acolo, uitându-mă în gol. A durat puțin până să îmi treacă sevrajul de la nesomn și de la lectură ca să mă prindă realitatea din urmă suficient cât să mă ridic și să caut un mod de a ajunge în Regie.

În aceeași noapte am luat un tren spre Suceava. Am intrat pe ușă după colindători, dar nu îmi păsa. Pentru mine, Crăciunul venise deja. Soarta îmi făcuse cel mai bun cadou de Crăciun pe care l-aș fi putut primi vreodată.

* * *

Acum o lună mi-am dat licența. După ce m-am întors în New York, mi-am dat seama brusc că am la dispoziție nopți întregi pe care nu am cu ce să mi le ocup. Vroiam liniște și introspecție.

De doi ani îmi doream să traduc cartea în Română, așa că l-am căutat pe autor (care acum are aproape 70 de ani) și i-am spus cine sunt, cum i-am descoperit cartea și faptul că vreau să o traduc. 

Mi-a mulțumit. Mi-a luat douăzeci și unu de nopți, dar azi am terminat :).

4 comments:

  1. Si totusi, cum se cheama cartea?

    ReplyDelete
  2. Îți dau o copie dupa ce se publica :).

    ReplyDelete
  3. Nu-mi spune ca e vorba de "The Best Little Boy in the World"... :)

    ReplyDelete